Romana
English

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

ORGANIZAREA ACTIVITATII
intr-un sistem de mentenanta preventiva si predictiva
Prima masura organizatorica este constituirea echipei de lucru. Aceasta trebuie sa fie formata din personal tehnic de profesie mecanica si electromecanica, dimensionata in functie de cate utilaje se doreste a fi supravegheate si condusa de un inginer mecanic sau electromecanic. Apoi, sefii sectiilor de productie, trebuie sa propuna si sa intocmeasca listele cu†utilajele ce doresc sa fie supravegheate permanent sau periodic.

Criteriile de selectie ar putea fi urmatoarele:

A Siguranta in functionare:
1.†Utilajele unicat in flux, fara rezerva functionala;
2.†Utilajele cu risc de explozie, incendiu si de eliminare a unor produsi toxici;
3.†Utilajele importante nou montate sau reparate general;
4.†Utilajele care functioneaza in regim automat, fara personal de supraveghere.

B Criterii economice:
1.†Utilajele a caror oprire determina, pentru moment, oprirea fluxului tehnologic cu pierderi mari de productie;
2.†Utilajele a caror costuri de mentenanta (piese de schimb, mana de lucru, materiale si echipamente de interventie) sunt mari.

C Criterii de mentenanta:
1.†Utilajele cu rata mare a caderilor;
2.†Utilajele greu accesibile pentru interventii;
3.†Utilajele care nu pot fi oprite pentru interventii curente;
4.†Utilajele complexe, cu tehnologii de montaj, exploatare si reparatii dificile.

Pentru constituirea bancii de date, personalul de intretinere si reparatie trebuie sa puna la dispozitie datele tehnice ale utilajelor din liste, aflate in sectorul lor de activitate. Este vorba de: turatie de lucru, puterea motorului de antrenare, seriile rulmentilor, tipul de lubrifiant, tipul cuplajului, alte informatii cerute de softul cu care au fost achizitionate aparatele de masura.

De asemenea, este necesara procurarea standardelor interne si internationale care stabilesc limitele admisibile pentru nivelul parametrilor masurati. In functie de numarul de utilaje ce se doreste a fi supravegheate si de complexitatea utilajelor, trebuie achizitionate instrumentele sau sistemul de masura si control care sa aiba urmatoarele functii:
- masurarea nivelului de vibratii;
- masurarea uzurii rulmentilor;
- analiza in frecventa a vibratiilor (si, eventual, diagnosticarea automata a defectiunilor);
- masurarea calitatii lubrifierii;
- masurarea turatiei;
- softul de administrare a bancii de date si a masuratorilor;
- echilibrarea dinamica pe pozitie a rotorilor.
Chiar daca, aparent, pretul de achizitie pare mare, amortizarea cheltuielilor se va face rapid datorita economiilor realizate prin evitarea opririlor accidentale, reducerea numarului pieselor de schimb consumate si reducerea duratei de stationare in reparatie.

Aici regasiti o lista cu avantajele economice obtinute prin implementarea unui sistem de mentenanta preventiva si predictiva.

Pentru a obtine rapid rezultatele asteptate, este nevoie ca personalul echipei ce va lucra cu aparatura si softurile de masura si diagnosticare sa urmeze un curs teoretic si practic specific sistemului de intretinere preventiva si predictiva.

Desfasurarea activitatii

Utilajele luate sub supraveghere trebuie masurate, daca functioneaza normal, la intervale de timp precizate in documentatia furnizorilor sau in standarde.
Evidenta valorilor masurate si a numarului de ore de functionare pentru utilaje sunt importante pentru diagnosticarea defectiunilor.
Va prezentam un grafic general al nivelului de vibratii pentru un lagar unde, in ordonata este amplitudinea vibratiei, iar in abscisa este numarul de ore sau zile de functionare ale utilajului.

In momentul (T1) in care se observa ca amplitudinea vibratiilor incepe sa aiba tendinata crescatoare, masuratorile vor fi efectuate la intervale mai scurte de timp.
Dupa un numar de masuratori, cand se obtine certitudinea ca tendinta este crescatoare (T2),†se fac achizitii de semnale pentru: -†analiza in frecventa a vibratiilor cu scopul de a localiza defectiunea si pentru a determina ce anume este defect;
-†calculul duratei de functionare in conditii de siguranta D, din momentul T2 si pana in momentul in care nivelul de vibratii va atinge limita maxim admisibila La.
Odata ce a fost localizata defectiunea, au fost stabilite cauzele vibratiilor si s-a determinat momentul cand utilajul trebuie oprit pentru reparatie, informatiile vor trebui communicate:
-†catre conducerea tehnica a intreprinderii (daca este vorba de un utilaj important in fluxul de productie);
-†catre seful sectiei ce exploateaza utilajul, pentru a planifica productia, echipele†de interventie si pentru a comanda piesele de schimb si materialele necesare.

Este important ca personalul care a urmarit utilajul si a facut diagnosticarea, sa participe la demontarea utilajului pentru a vedea in ce masura se confirma estimarile facute de el.
De asemenea, este important ca, dupa reparatie, pornirea utilajului sa se faca in prezenta personalului de supraveghere pentru:
-†a constata in ce masura reparatia si-a atins scopul;
-†a face masuratorile de referinta pentru evolutia ulterioara a nivelului de vibratie.

O conditie esentiala in reusita sistemului de mentenanta preventiva si predictiva este buna colaborare si comunicare intre personalul de supraveghere si personalul de intretinere si reparatie. Nu este posibila o interpretare corecta a evolutiei parametrilor supravegheati fara a sti complet si corect toate interventiile si operatiile personalului de intretinere si reparatie.
De aceea, este important sa fie gasita schema organizatorica de colaborare si subordonare care sa permita functionarea sigura si flexibila a sistemului, iar informatiile sa circule cat mai rapid pe drumul cel mai scurt.

 
Vibrotest S.R.L. © 2010 • Termeni si conditii
 
 
Reprezentanta tehnica si comerciala a
FIXTURLASER
 
 
Va tinem la curent cu noutatile!
 
Cautare
 
Parteneri
SPM Instrument are peste 40 de ani de experienta in domeniul productiei de echipamente de masura si control pentru diagnosticarea utilajelor dinamice.

Fondata in anul 1997, are ca obiect de activitate comertul cu o gama diversificata de rulmenti, scule de montare-demontare rulmenti, accesorii, lubrefianti, curele si simeringuri.

Fondata in anul 1984, este unul dintre liderii mondiali in producerea de instrumente de verificare si efectuare de alinieri de axe si masuratori geometrice, utilizand tehnologie laser.